You know nothing John… Wayne

Imi place la nebunie sa fiu surprinsa; si cand zic asta ma gandesc la o seara obisnuita de joi, cand suna cineva la usa si… Este un prieten pe care nu l-am mai vazut de prea mult timp. Si in loc sa ajung in pat la 10:30 uitandu-ma la Suits, fac turul barurilor preferate. Ziua urmatoare de lucru e undeva departe si pana la urma e vineri, ce mai conteaza. Oricum vinerea nimeni nu se asteapta sa fii in forma maxima. Nu?

[MMMPoate mai putin atunci cand am de lansat o aplicatie si nimic din ceea ce functiona cu o zi in urma acum nu mai merge. Clientul incepe sa tipe, politicos si profesionist bineineteles, si pana la urma realizezi ca in loc de versiunea 7, cei de la hosting au instalat pe server versiunea 5.3. SURPRIZA!!!!!!!!!!!!! Uh… Poate nu chiar toate surprizele sunt dragute. Dar am divagat de la subiect.]

Ideea e ca sunt mai mult decat incantata pentru orice surpriza ce rupe monotonia si imi aduce un graunte oricat de mic de fericire.

Asa ca atunci cand fostul meu prieten (pe vremea aceea actualul, sa ii spunem John Wayne) imi spune ca are planificat ceva pentru mine in weekend si sa imi eliberez programul, sunt mai mult decat dornica sa treaca mai repede saptamana. Am fost putin sceptica la cum a abordat problema, dar m-a asigurat sa nu imi fac griji, va fi fun. Nu intelesesem de ce mi-a spus pe jumatate, adica ori tinea secret, ori imi spunea pana la capat despre ce e vorba.

Mi-am facut o mie de ganduri despre ce ar putea fi, dar am incercat sa raman ancorata in realitate ca nu cumva imaginatia sa o ia razna. Am exclus vacanta in Bali sau bilete la opera din Viena. Cu toate ca un spectacol de balet nu ar fi fost chiar rau.

Vine si ziua magica si aflu ca trebuie sa imi iau neaparat pantaloni lungi si bocanci. Hm… e clar activitate in aer liber. Poate mergem la munte. Deja imi imaginam o cabanuta in pustietate pe marginea unui lac, rupta de lume si mai ales de retelele sociale. No internet for a day suna mai mult decat bine.

Iesim din Bucuresti pe DN1, inainte de Ploiesti facem stanga si ajungem la o… ferma… Hm… poate e un fel de aventura parc, sau poate facem picnic.

Ei bine nici in cele mai negre cosmaruri ale mele nu imi inchipuiam unde am ajuns: la un centru de echitatie! Asa cum multi oameni au frica de inaltime, de reptile, de spatii deschise, etc eu am fobie de CAI. Incerc sa ii explic lui John Wayne, cu calm, ca nu vreau sa fac asta. Si ii reamintesc ca am discutat despre acest subiect cu alta ocazie si i-am spus de atunci de aceasta “deficienta” a mea. John insista ca nu e mare lucru, ca ma comport ca o fetita speriata. Si daca as tine cu adevarat la el as face asta pentru ca s-a chinuit mult sa planifice totul (mda, e greu sa faci o rezervare) si in plus isi doreste foarte mult sa invete sa calareasca.
Deci pana la urma ziua asta era pentru el, nu pentru mine. Halal surpriza. Dar nu vreau sa fiu chiar party pooper si ii fac pe plac.

Baiatul care are grija de cai ma invata lucrurile de baza si pornim la drum prin PADURE, CALARE. Iapa mea este gestanta si imi e mila sa o lovesc prea tare cu picioare, plus ca nici nu cred ca as fi fost in stare. Sunt paralizata de frica tot drumul mai ceva decat la episodul Battle of the Bastards din Game of Thrones. Jon Snow avea mai multe sanse sa scape cu viata decat mine.

Dupa o ora de chin, care mi s-a parut o vesnicie, John Wayne ma da jos de pe cal si ma ajuta sa revin la normal atat fizic cat si mental. Stam cam o jumatate de ora sa imi culeg ramurele si frunzele din par si sa dau cu spirt taieturile facute de crengi pe brate si pe gat. Si petrec cel putin 4 sedinte la psiholog ca sa ma refac dupa trauma avuta.

Dupa aceasta intamplare am ajuns sa fiu foarte sceptica in legatura cu surprizele anuntate. Asa ca daca vreti sa imi faceti o bucurie, va rog, nu o anuntati ca fiind cea mai tare experinta de care voi avea parte. Mai bine ma trezesc cu voi la usa :))))

Guest blogger Madalina

2 comments on “You know nothing John… WayneAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *